Dimineața nu se născuse încă
eu umblam pe străzi să-ți cumpăr flori.

Plouase toată noaptea
cât te-am privit în somn:
mi-am amintit cum trăgeam amândoi din aceeași țigară,
când ploaia ne-nchidea ca-ntr-o temniță
în camera mea.

Buzele tale lăsau urme de ruj
eu fumam mereu țigări cu gustul tău.

Tu râdeai
cu vocea acordată în La minor,
îmi spuneai să-mi arunc discurile pe geam
să-mi cumpăr un mp3 player
și-un telefon mobil
ca să-ți vorbesc din când în când
de-atât de departe.
Eu îți sărutam lobul urechii,
trăgeam din țigările tale cu gust de căpșuni
clipeam de câteva ori,
doar așa, ca să vezi că încă mai trăiam.

Alteori
stăteai picior peste picior
cu rochița ta dantelată înflorită pe trup,
beai licori aromate și scumpe,
ascultai Miles Davis “Kind of blue”
cu privirea-ntr-o parte.
Te citeam ca pe-o scrisoare deschisă,
negru pe alb ca un film vechi
pe care-l mai văzusem amândoi de vreo câteva ori.


Ploaia își băga fulgerele metalice
pe geamul deschis să te tragă afară.

Tu ai fi vrut să fugi la nesfârșit
cu ploaia în suflet
fără să mai vezi soarele vreodată,
numai să scapi de privirea mea,
de tăcerea mea
de clipitul acela-ngrozitor.

Erai nervoasă
că-ți ștergeam mereu urmele lăsate pe țigară.

Discurile mele se terminau
din ele mai rămânea doar pocănitul acela
ce dădea un fundal sonor ochilor mei.
Da, știu c-ai fi vrut să iei foc,
să arzi în neștire
înecându-mă cu fum.
Știu c-ai fi vrut să mă strângi de gât
cu corzile de la chitară.

Toată noaptea ai zâmbit în somn.
Poate visai că bem cafea
și ne povestim lucruri fără-nsemnătate.

Voi pleca-n dimineața asta nebună
și-aș vrea să-ți las flori lângă pat,
să zâmbești somnoroasă cu visul încă sub gene.

Am pornit cu greu mașina
merg legănat ca-ntr-un somn subacvatic.
Tu încă dormi, frumoasă fără de-mplinire
în lumea mea cu monștri.