Ne-am întâlnit la cabana serii,
doi turiști ce iubesc geografia luminii
din izvorul cu clinchet de clopoței
în care cerbii își spală galopul
când arșița mușcă din vară
cum din măr pe vremuri eva.

A urmat o noapte luminată de șoapte,
înotam prin sângele trupului tău
ce-mi urzica privirea ca o aripă de porumbel.
Vântu-mi închidea și deschidea pleoapele
în ritmul perdelei din fereastră.

Au venit zorii
într-o lacrimă ce nu știe să plângă,
ți-au așezat sub bocanci poteca
strecurată prin amalgamul de umbre
spre o altă cabană.

Eu te petrec cu privirea
scormonind la rădăcina umbrei
după un ciob din lumina șoaptelor tale.