nu ca să nu avem sfârșit
apropiați ca firele unui gând firesc
care nu te macină niciodată
ne-am aruncat fără să știm în infinit
muream și noi și ei și toate
ne știau murind
și astea se-ntâmplau demult
poate că nici nu le-am văzut
dar noi împinși spre-același gând
spre noi priveam fiind tot noi
doar ca să n-avem început