Ca și cum toate manechinele din vitrine s-ar face după chipul și asemănarea mea: eu copil, eu bărbat, eu femeie. Ca să devin cel mai mare creator. Ca și cum toți vecinii mei ar vedea, când s-ar privi la oglinda din lift, chipul meu la diferite vârste, vârstele lor. Iar eu aș îmbătrâni înainte de vreme.


***


Duminica, în cimitir, vine multă lume. Multă lume intră și iese din cavoul familiei noastre, cavou prevăzut cu două intrări: una pentru bărbați, alta pentru femei. Când n-o vede nimeni bunica intră pe la bărbați ca să mai stea de vorbă cu tata, cu bunicul.


***


Arborele genealogic al familiei Popescu e falnic. El crește în Cișmigiu, lângă lac. Mai întotdeauna e împodobit cu globuri și beteală și e altoit cu un stâlp de telegraf. Printre crengile lui am așezat bibelouri, fructe de porțelan. Am scrijelit cu un cuțitaș pe coaja lui: "Popescu + Dana + Cristi + mama = LOVE".


***


Când eram mic aveam o pernă mare, moale, caldă, umplută cu miez de pâine. Și-am rugat-o pe mama să-mi coasă multe felii de pâine una de alta ca să am și o plapumă. Știam eu că femeile sânt pline cu miez, de-asta sânt așa calde și moi.


***


Bunicul meu are 83 de ani. El și-a exprimat nedumerirea că dacă există în vitrine manechine-copii, de ce n-ar exista și manechine bătrâne. Aduse de spate, cu părul alb, ridate, cu sânii lăsați. Cel puțin în vitrinele din cartierul lui să existe și câteva manechine de-astea.


***


În țara noastră cresc codrii și păduri întregi de arbori genealogici ai familiei Popescu. În aceste păduri venea Cristi de mic să asculte susurul și ciripitul. Să asculte cum crește iarba verde. Dar, tolănit la rădăcina arborilor genealogici, ținând strâns la piept capul iubitei auzea cum îi crește acesteia părul la subțiori.


Fiecare arbore genealogic crește deja lăcuit și încrustat cu motive populare așa că poți rupe orice crenguță drept suvenir.
Acești arbori îmbrățișează cu crengile lor turiștii și le întind în semn de rămas bun ramul care ne-a fost la vremuri de răstriște, numai nouă prieten. Și în același timp râul le răcorește picioarele ostenite.


***


Mama înmoaie în fiecare dimineață degetul arătător în praful ce s-a așezat pe masă, cum și l-ar muia în frișca de pe tort și gustă și ne spune: "azi va fi o zi proastă; o să ne meargă rău".
Apa se-ncheagă în pahare ca un ochi bulbucat, pâinii îi mijește barba, poza lui tata brobonește sudoare și nu pot să vorbesc cu gura plină de limbă, dinți și măsele că nu-i frumos.


***


Uite că-ncet-încet am strâns și eu o carte. Cu hârtii de-o sută în loc de foi și din când în când câte-o dantelă-ngălbenită printre pagini. O răsfoiesc acum visând la blănuri pentru mama, la rochii de mireasă și sticle cu parfum, șampanie pentru toată lumea. Cine n-ar vrea s-o răsfoiască? Cine n-ar vrea s-o aibă-n biblioteca lui?
Și-am să mai scriu vreo două-trei volume să lase urme adânci în conștiințe, să schimbe viața oricărui cititor.
Dantele-am pus, așa, din slăbiciune, ca să mai aibă ce citi și cei cu cecuri multe.


***


Și cât am să mă mai îmbăt cu țuica asta proastă făcută din prunele arborelui genealogic al familiei Popescu? Și, domnișoarele, cât am să le mai servesc cu delicioasa dulceață făcută de bunica din gutuile arborelui genealogic al familiei Popescu? Sau compotul de piersici sau tortul de portocale sau bomboanele cu vișine sau manechinele din vitrine sau scaunele de bucătărie toate crescute în arborele genealogic al familiei Popescu. L-a altoit tata c-un topor.


***


O fi mulți popești pe lumea asta dar și mai mulți au fost și vor fi pe lumea cealaltă. Acolo și numai acolo cartea mea se va bucura de adevăratul ei succes. Admiratoare, înalte, suple se tolănesc la mine în vis. La bunica vin toți îngerii cu aripi zdrențuite și ea își rupe câte-un fir din părul alb și lung până-n pământ ca să-i cârpească. Toate mătușile de-acolo, de sus, nasc pruncul-bibelou, cel mai curat porțelan, cu chipul meu, cu fruntea-lată și-l lasă într-o noapte pe noptiera admiratoarelor mele de-aici, de pe pământ. Și toți m-așteaptă. Mă-ndeamnă. Fac pronosticuri. Pariază.