așa ai stat lângă mine absentă
privind în hăul ce se năștea între noi
ai deschis gura o dată și ai hulit
iar dacă te-am înțeles
a fost pentru că întreaga ta ființă
am așezat-o pe locul viran
lăsat pârloagă de creator
apoi te-ai ridicat încet și
ai plecat nepăsătoare
lăsându-mă să-mi șterg culoarea irișilor cu
lacrimile scurse anapoda din
ochii ce încă te adorau
pe banca veche cu
scândurile rupte din spetează
m-am trezit cu noaptea în suflet
mușcându-mi din inimă