Reporter

Peste câteva zile o să știm mai multe, presupune
un reporter sportiv pe canalul „România regional”,
precum disimulat, stă scris în cărți, în antica Eladă
oracol orb.

Oare cât din ce știm azi vom uita? Legea compensației
universale îți va îngădui, ție, care lipsești de-atâția ani
din preajmă-mi, purtând stigmatul amintirilor trunchiate
să apari, cum?

Mă vei îmbrățișa, buzele strivite până la sânge
într-un sărut pe care te învățasem din prima seară
să-l primești transfigurată de uimire, până a ști
singur să fiu.

Cum să prevadă ar putea reporterul poimâine-le meu,
sau despre ieri-ul nostru comun și indestructibil va afla
mai mult decât noi? Timpul său nu coincide cu-al nostru
oricât ar vrea.


Portret
(Cine sunt eu?)

Iau ochii blondei de colo numai zâmbet, împreună
cu privirile-i șăgalnice, nasul copilului care
sparge zbierând pâcla zilei ar fi potrivit,cochilia
urechii o sacrific eu. Buzele-mi înfometate desprind
zâmbetul brunetei care tocmai trece pe lângă mine
deșirând pași spre groapa comună din asfalt.

Ce-ar mai fi?

A! Pomeți, sprâncene, bărbie, alunița, de la
chinezoaica invizibilă din vitrina cu lenjerie intimă,
părul, da, îl voi decupa de pe aripile corbului poesc,
și astfel te readuc la viață, așa cum Aphrodita
de-a lui Pygmalion înlăcrimată rugă s-a-nduioșat
și a dat viață fecioarei pe care-acesta o sculptase.

Cine sunt eu?