Cu un gest
aprig de Dumnezeu alb negru,
ți-am împins fotografia în retină.

ia-ți
lucrurile și pleacă
am zis.

rama am spart-o de zidul primăverii aseară
sau era toamnă
nici nu mai știu
cădeau frunze din aerul viu
și bătea vântul
ca un ceas invers
ora 3 după 4
și totul era încadrat perfect:

punctele de lumina
evident calculate
și ultimul tău cuvânt
zgâriat până la sânge
pe spate.

nu mă mai săruta
nu mă mai satur de tine
ia-ți lucrurile și pleacă
mai bine
și ți-am împins fotografia în retină
cu un gest
de Dumnezeu
alb negru,
alb,
negru.