agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6040 .



Poemă printre mateloți
poetry [ ]
din revista unu, nr. 12/1929

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Stephan_Roll ]

2009-07-18  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Yigru Zeltil



Ridică marea ca o cupă
marinarii beți de sânge și de chiot în șalupă
vivat! un toast pe creste al corăbiilor pe valuri
din șoldul lor de cai tăiați de peștii săbiilor
pentru silueta ta cu pașii puși pe maluri.

Pentru ea marinarii cu beretă
cu stelele nopților scrise în oase
ca filigranele în hârtiile englezești
(de mușchii lor să te ferești
când cântecul le latră în gât
și țin în dinți cuțitul ca un zâmbet)
au cântat mai feroce mai urât.

Lângă glezne delfinii din vânătorile din adânc
rupți din ultimul refugiu din sfârșitul lor delir
aduc înecații pe oblânc
înecații de safir
și strănută botu-n sare
bot de iepure salin
ca să-ți umble între coapse între glastre
cu limba mării de pelin.

Pentru ochiul tău de smarald
marinarul vânăt sub luceafărul nervos
între cerul care râde și talaze ce se sparg
atârnă balansând frumos
ca o pendulă de catarg

ÃŽn somnul dur dintre boschetele de roce
barca sare-n așchii și în sânge gem pescarii
pe mal pulpele buclate adorm ca două foce;
Satul strânge între dealuri case mici
și pentru primăvara ursuză a nopții
oamenii de pământ pun stânjenii lămpilor la ferestre
peștii întorcându-se în somn
fac dantele mici pe creste

Pentru pulpa ta ce doarme
marinarul fraged marinarul palid
a alunecat într-un rechin
de sus sărind ca un bolid
deschis în cer și închis în valuri cu un suspin

Cu mimozele din spume cu perdelele din stele
acoperă-ți genunchii de aur și de frig
calcă în vis talazele din clătinarea mării
du pe umeri corabia amețită și vitează
cu marinari amorezați cu marinarii țării
călărește amazoană albă pe rechinii ce nechează
dezgroapă din insule comorile ascunse de luceferi și mișei
încătușează pe gâtul său mâinile piraților
prefă în pumnii lor cuțitele în porumbei
pune o oază de lumină în întuneric și crinul lunei pe fruntea spânzuraților

Pentru gura ta încinsă și părul tău de portocali
scafandrierul greu
ca o armură din medievali
a scoborât între corali
urcând la Dumnezeu.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!