Cu sabia în mână, privirea cruntă-n zare
Sălbatic însă mândru, a cucerit popoare
Eroul ce și astăzi îl cântă ei pe strune
Se răsucește-n groapă, cuprins e de rușine.

Istoria cea crudă i-a bătut și pe ei
Din vitejii războinici mulți au ajuns mișei,
Și le-a rămas doar setea de multe cuceriri
Dar și setea reală, de bahice trăiri.

Se-aleseră mișeii, la luptă ei plecară,
În tabără se-adună, mai nou numită gară,
Muniția-i destulă, în doze sau în pet-uri
Și injurii de luptă le izbucnesc din piepturi.

În timpul deplasării spre câmpul de bătaie
Mari înfruntări în stații, cu trei moși și-o mamaie,
Scuipatul este biciul iar sabia-i o doză
De bere, nu de minte, bețivul e o loază.

Descalecă ei astfel în cetatea lui Bucur
Cu gânduri revanșarde, speranțe strânse ciucur
Picioarele-s muiate. Căldura e de vină?
"Þiganii" imn de luptă-i pe cale să devină.

Începe bătălia, la luptă se pornesc
Cu un tătar mai mic românii se păzesc,
Ca stânca este Stancu când intră printre ei
Și Surdu-i surd pesemne la cor de huiduieli.

Pierdută vă e lupta, urmași ai hunului
Pierit-a totu-n aburi, cei ai alcoolului,
Începe defluirea, capul plecat în piept,
Pe tren e răzbunarea, doar "nașul" ține piept.

Privind mirată tare, în urma trenului
O babă de la țară, talpa Ardealului
Se-nchină-n evlavie, obicei din bătrâni:
"-Ce o fost asta maică, că paric-o fost huni"?