Azi ai parul
foarte frumos,
prins
într-o alunecare răzleață
spre vertical,
spre orizontal,
neapărat
conturând următoarea mișcare
a poeziilor mele
și
respiri atent.

azi
aerul are pori
are flori,
are palme,
și îmi pășești
cu dinții pe carne,
pe obraz,
cu caii înalți și negri
ai întrebărilor tale
cu prânzul perfect,
cu buric,
neapărat
conturând următoarea mișcare
a buzelor mele
și te chem peste mine
în această foame cumplită
de dimineață,
de viată,
înlănțuind perdelele roșii
cu întuneric din nou.

știi
că te-aș iubi
pe canapeaua asta maro
și pe masa neagră
și pe semnătura
neînțeleasă a acestui pictor
abstract
care încă nu ne-a deslușit
din alb,
din albastru,
din alabastru?