Sunt singur
Și liniștea îmi intră în urechi
Acolo unde ar fi trebuit să fii tu
Cu toate culorile și suspinele tale
Pe care le împrăștii acum prin urechile
Altora
Iar eu stau și veghez liniștea
Ca nu cumva să dispară și ea
În neant și să rămân chiar mai singur decât sunt
Acum
Noroc cu memoria, cu care am făcut o înțelegere
Să-mi dea și mie, ca să pot trăi
Măsura amintirilor cu tine
Așa goale și lipsite de conținut
Să le mai pot vedea cum se zvârcolesc
Mințindu-mă la infinit.