Marlena era o fată frumoasă pe când eu eram copil.
Era mai copil decât mine, chiar dacă era mai blondă
și mai înaltă. Cu privirea cucerea numai bărbații.
Pentru noi, copiii, sânii ei erau moi și frumoși.
Ca ai unei sirene păreau sub tricou.

Marlena era cea mai umblată fată de pe stradă.
Fusese la turci chiar dacă era decât mine mai mică.
Avea bani mulți și o căutau iubiții din alte țări.

Marlena se juca de-a vați ascunselea.
O găseam de fiecare dată și spunea
Că cel mai mult se bucură atunci când o scuipăm
La peretele unde țineam numărătoarea inversă.

Marlena era fata ce o visam ca pe femeie,
Deși ea, știam, era iubita oricui, numai a mea nu.
Nu voiam și nu puteam să o iert, deoarece
Se dăruia atât de frumoasă și atât de mică.
Noaptea, însă, o iubeam în imaginația mea.
Mi-o închipuiam înger și mă bucuram
Nespus de mult și continuu de Marlena.