Se uită la mine
cu ochii lor veșnic deschiși,
bulbucați;
îmi rânjesc
tragico-comic
și tac.

Chipurile lor
dăltuite în lemn
vorbesc mut
despre viață.

…Tu de ce râzi?
…Tu de ce te holbezi?
…Tu de ce scoți limba?
Întrebări, toate, fără răspuns.

De fapt,
întrebări cu răspuns mut,
dăltuit în lemn.