brațele noastre ar putea fi ramele unei picturi
de care nu se agață niciodată păianjenul
unde ziua si noaptea se rostogolesc în căutarea culorilor
într-o coregrafie a cerurilor lipite cu puțin supergluu
un spectacol de contorsiuni chinezești
filigranate cu ou de pasăre și de broască-țestoasă

mâna mea ar sta deasupra mereu încercând să domolească furtuna
tu ai ține în palma stângă lacul înghețat
pe care aleargă doi copii cu nasul înroșit
am fi un amestec de spații antice cuantice și vene
tabloul vivant revărsându-se peste noi uneori
vena mea cavă explorând vena ta cavă într-un Nil virtual
probabilitatea ca noi să ne întâlnim în noi e foarte mare
te întreb
ce-ai spune de-un iglu pentru copiii noștri cu nasul înghețat?
de noi doi / arlequini polari pierduți în spațiul incolor?

ar fi zile când pânza nu ar mai suporta durerea
s-ar zbate între noi ca între două catarge
totul se amestecă și gri-ul ar începe să ne împietrească trupul

sunt nopți când mă agăț de părul tău ca de o frânghie
tu ești salvarea mea din larguri
și înot din mine / evadez ca să încap în tine
iar punțile urlă te iubesc
un te iubesc plin de coșuri cu pești și alge

între cele patru brațe ale noastre se deschide o poartă acum
o poartă înaltă
în pragul ei întunericul cerșește o candelă