Am cunoscut tăcerea stelelor și-a mării,
Și tăcerea orașului adormit,
Și tăcerea bărbatului și a fecioarei,
Și tăcerea bolnavilor
Când își plimbă ochii prin cameră.
Și întreb: Profunzimilor
Cum le slujește graiul?
O fiară din câmp geme de câteva ori
Când moartea-i răpește puii.
Și noi sântem fără grai în fața realităților -
Nu putem vorbi.

Un băiețaș iscoditor întreabă un bătrân ostaș
Care șade pe pragul băcăniei:
"Cum ți-ai pierdut picioarele?"
Și bătrânul ostaș e cuprins de tăcere
Sau gândurile zboară aiurea
Căci nu și le poate concentra asupra Gettysburgului.
Se-ntorc la el.
Și el spune șăgalnic: "Mi le-a păpat ursul".
Și băiețașul se minunează, iar bătrânul ostaș
Mut, stins, trăiește iarăși
Fulgerele puștilor, bubuitul tunului,
Zbierătele celor sfârtecați,
Și pe el însuși zăcând la pământ,
Și infirmierii ambulanței,
Lungile zile în pat.
Dar de le-ar descrie pe toate
Ar fi un artist.
Dar dacă ar fi un artist, s-ar căsca răni mai adânci
Pe care n-ar ști să le descrie.
Mai este tăcerea urii cumplite
Și tăcerea iubirii cumplite,
Și tăcerea înveninatei prietenii.
Mai este tăcerea crizei sufletești,
În care sufletul tău, cu mare rafinament torturat,
Naște viziuni ce nu se pot spune.
Mai este tăcerea înfrângerii.
Mai este tăcerea celor pe nedrept pedepsiți;
Și tăcerea muribundului ce-ți cuprinde deodată mâinile
În strânsoarea mâinilor lui.
Mai este tăcerea dintre tată și fiu,
Când tatăl nu poate da seama de viața ce-a dus-o.
Chiar dacă-i greșit înțeles.

Mai este tăcerea ce crește-ntre soț și soție.
Mai este tăcerea acelor ce n-au reușit;
Și vasta tăcere ce-acopere
Popoarele frânte și înfrânții conducători,
Mai este tăcerea lui Lincoln
Ce cugetă la sărăcia tinereții lui.
Și tăcerea lui Napoleon,
După Waterloo.
Și tăcerea Ioanei d`Arc,
Spunând printre flăcări: "Binecuvântate Isuse" -
Revărsând în două cuvinte tot chinul și toată nădejdea.
Și mai este tăcerea bătrâneții,
Prea plină de înțelepciune, cât nu încape
În cuvinte limpezi pentru cei ce n-au trăit
Marea goană a vieții.

Și mai este tăcerea morților.
Dacă noi cei în viață nu putem vorbi
Despre trăirile-adânci,
De ce te mai miri că cei stinși
Nu spun despre moarte nimic?
Tăcerea lor o tălmăcim
Cu cât ne apropiem de ei.