De rău augur e și-i fapt de seamă
Că-n miez de noapte-un om îndoliat
Prin târgul nostru calcă fără-odihnă
La tribunal, cu pasul apăsat.

Că zăbovește-n curți și lângă casă
Pe unde țâncii ieri i se jucară,
Sau că-n obor, pe vechea piatră roasă
Pășește-n stinsul stelei iară și iară.

Bronzat și costeliv! Costumul negru,
Jobenul său faimos, purtatul șal,
Îl fac un om ciudat, iubit de toți,
Apărător al patriei fără egal.

Pe coastă-n deal nu poate să mai doarmă;
E printre noi: precum și altădată!
Iar cel ce n-are somn și stă de veghe
Þinându-și suflu-l urmărește-n poartă.

Plecat i-e capul. Greu de regi și oameni.
Bolnavă plânge lumea; el, să doarmă?
Prea mulți țărani se luptă fără pricini,
Prea multe ferme pier de foc și armă.

Războiul și-ai lui domni îl mistuie.
Zărește cuirasate-n larg de mare.
Pe umerii săi strânși în șal el poartă
Durerea și prostiile amare.

Nu are pace până ce răsare
Nădejdea unei Europe libere:
O lume-a muncitorilor uniți
S-aducă pace-n Cornland, Alpi și Mare.

Îl doare dreptul regilor la crimă
Și truda-i pentru om, ce pare vană.
Au cine să-i aducă alba pace,
Să dea pe deal odihnei iarăși vamă?