Lucrurile care nu mor, în timp le numim tradiții.


La începutul timpului, oamenii trăiau în raiul fericirii
Ce nu cunoști nu te poate face nefericit
Adam iubea o Evă cu forme pline care se vedea frumoasă
în propria-i goliciune
neavând alte tipare pentru comparație.

Adam adormea strângând Eva lui în brațe a mia oară
în universul fără fund.

În zilele creației Dumnezeu a vrut să fie frumos
și a suflat verde crud peste copaci
albastru peste mare
galben peste soare
iar peste om câte un pic din toate
de atunci omul este curcubeul creației
răsărit după ploaie pe paleta pictorului suprem.

Într-o zi omul a văzut că era gol
și s-a rușinat de perfecțiunea formelor
acoperindu-se cu natura,
din care au ieșit culorile
vii ca întâia taină.

Timpul le-a multiplicat sămânța
în ființe mici, neajutorate
Eva a schimbat femeia pe mamă
și de-atunci universul suspină
de maternitate.

Din om în om, povestea lui Adam și-a Evei
a căpătat nuanțe vii și accente colorate
îi regăsim azi în toate perechile
pe care tradiția i-a numit îndrăgostiți
de viață.