e ciudat cum simt așa ca o cutremurare
undeva la periferia ființei mele ființa ta
cu rochița ridicată nevinovat ca și umerii
cu uimirea ridicând din ei și nevinovăția vicleană
făcându-și codițe de școlăriță din părul tău

e ciudat cum îți adulmec rujul ca un câine care
adulmecă fundul altui câine cum îți adulmec umbra
din care ești din ce în ce mai absentă mai depărtată
și bizară număr cutele și picățelele și găurile
dantelei și tot ce poate fi numărat până la secundă

tu cu inocența-ți pierdută și redobândită la pădurea verde
tu cu ciorapi negri de nylon fumând doar pentru a putea
cere un foc pentru a putea scutura provocator din cap
măturând cu privirea bărbați asudați cu burți și audi

măturând cu privirea clipa și timpul dens și secundele tale
mi se-nfig în cap ca niște piroane și-n palme și-n glesne
pentru a mă țintui pe lemne încrucișate pe asfaltul pe care
îți tocești flecurile tălpile starea amintirile ființa

mă cutremur în preajma ta și plâng plâng plâng și
înțeleg acel "tu iartă-mă fecioară tu căprioara mea"
și-mi șterg lacimile
cu dosul palmei pentru a nu-ți deranja rimelul