"Mă tot rog, îți fac ispită,
vrednic fabulist:
zi-mi ceva cu vreo aspidă,
cu un basilisc!"
(Ș.F., Vasiliscul și Aspida)

Diseară(dacă o să pice, din întâmplare, la grădină, în talie și cu mânecări: aceste gemene burlane, de inavuabilă sorginte, sunt altă operă a dânsei, pe căcăniul, ex-roze, al cărora se văd cerneluri și hărți întregi de demâncări: stratigrafia maionezei, curenții golfului cafelei și izobarele osânzei),

o să-l auzi pe Vasilescu, cum că, -ntorcându-se acasă-ntr-o seară pașnică, a fost, sub ieftinul pretext al unei adrese, acostat de una cu părul de culoarea țiglei, - noroc c-avea pe nas ocheții(în dosul cărora e sigur că ai să-ți afli adăpost și să i te sustragi luminii astrale omnipenetrante, cu singură excepția sticlei), căci îi căzuse, -ndată, fisa(cum se făcea, el nefumând, că-și caută, prin balonzaid, țigările, - în timp ce gându-i era la alba, arătoasa, aromitoarea conopidă ce-l aștepta, cu floarea ninsă-n pesmeturi și smântâni, la cină) că vampa, -n prenoptatic raid, nu putea fi decât o specie de vipere extravagante: o amfisbenă, o aspidă...