Doar idei


Iluzorii am fost și mai suntem mereu
Că ne place, în vis, să trezim fapte noi,
Uneori mai ușor, alteori tot mai greu,
După cum ne pricepem, cât de plini sau de goi
Ne cunoaștem în veac, când ispita ne vrea.
Și atunci, ca și-acum, stăm cu gândul crăpat,
Dicotomici arzând noi dorinți de-am putea,
Să le punem cuminți peste tot ce-am lăsat,
Peste briza din noi sau în fumul din sat.
Cel puțin așa vrem și ne credem de când
Am ucis nemiloși timpul care ne-a fost
Zi de zi mai bogat, dar trecut și flămând,
Că acuma din el s-a pierdut orice rost,
Orice sânge a fiert și ce preț sau ce cost
A avut el cândva. Astăzi, după ce-am tors
Zeci de fire pustii, ne gândim doar la câți
Am putea să mai fim și ce ape am stors
Din sudori care-au curs peste munți îndrăciți
De-am rămas veșnic triști, călători rătăciți
Într-o gintă de câini care-și caută prăzi
Spintecând în văzduh clipe vii ce mai sânt.
Și așa, betegiți, ca și ei, deunăzi,
Vom pierii în idei înghițiți de pământ.