Sub perna ta, a devenit prințesă
o-așezi acolo, ca pe-o jucărie
o ai demult, chiar din copilărie
când parcă o știai, dar fără-adresă.

O iei în vis, sub norul de hârtie
și-o-mbraci în voaluri fără anotimp,
pendulele sunt mute, fără timp,
iar ea parcă te-ar știi de-o veșnicie.

În gânduri îi răstorni o călimară,
cerneala curge-n valuri care tac,
se-mprăștie pe buzele de mac,
magician îi ești pentru o seară.

Îi răsucești șuvițele-abanos,
i le-mpletești cu razele de lună,
îți e pe rând și sclavă și stăpână
și doare-atât...și-atât e de frumos...