nu te văzusem bine. te zărisem cu coada ochiului dar între noi aerul strălucea ușor
îmi lăsasem privirea undeva în spatele tău ca un pod. poate că erai înalt. habar nu aveam. pe atunci treptele se ridicau până la zid.

în orașul tău era mai bine. aici la mine nu se murea de la un timp. o aglomerație de nedescris.

într-o seară ai ales o fată. i-ai făcut un copil. ai aruncat toate timbrele colecția de fluturi ai încărcat camioane întregi de resturi și încă mai aveai. toamna punea altele și altele. mă întrebai din când în când cum așa. ce e toată chestia asta portocalie cum de se strâng toamnele într-un singur om.

în altă seară ai devenit poet. ai plecat. ai lăsat radioul deschis.

apoi

am înfruntat ceața am luptat în războaie de zi și de noapte am alergat din orbire în orbire am ținut umbră unora care aveau mare nevoie de ea am ascultat cuvinte flori cuvinte câini am avut foarte puțin timp să mor în liniștea dinaintea fiecărui anotimp

am înghițit ploi. cât am putut.

m-am apucat să construiesc un castel din frunzele alea din timbre și fluturi. despre tine nu știam mare lucru. poate că erai înalt.