De m-aÈ™ fi-nvins cu armele celeste
pe mine însămi, simț și rațiune,
aÈ™ fi departe de acea genune
înșelătoare, care lumea este.

Cum gândului aripi credința-i pune,
speranța mea l-ar înălța mult peste
zădărnicii și zbuciumări funeste
ce umplu vadu-acestei văi nebune.

Deja privirea toată-mi este strânsă
în cea mai minunată dintre ținte,
dar încă n-aleg drumul drept deodată.

Văd prima rază-a dimineții, însă
nu intru în divinele incinte,
nici în lumina cea adevărată.

(Traducere C.D. Zeletin, Humanitas 2008)

Se con l'armi celesti avess'io vinto
me stessa, i sensi e la ragione umana,
andrei con altro spirto alta e lontana
dal mondo e dal suo onor falso dipinto.

Sull'ali della fede il pensier cinto
di speme, ormai non più caduca e vana,
sarebbe fuor di questa valle insana
da verace virtute alzato e spinto.

Ben ho già fermo l'occhio al miglior fine
del nostro corso, ma non volo ancora
per lo destro sentier salda e leggiera.

Veggio i sogni del sol, scorgo l'aurora,
ma per le sacri giri alle divine
stanze non entro in quella luce vera.