nu mi-ai mai scris de o mie de ani
de când ai plecat beau singur cafeaua
tristetea s-a întins spre mine să mă atingă pe tâmple


rară pasăre ești tu sarra
și scumpe-mi sunt neîntâmplările noastre
uneori nostalgia se așează într-un corn de lună
puțin în urma ei apare și el luceafărul din nor

spune și tu ceva

din gânduri nerostite voi scrie un poem
în care-n necuvinte cu cântecu te chem
tu-l lași să treacă-n clipa din visul nesfârșit
eu tac și uit poemul în spinul înflorit

adun în locul spaimei dureri din tăietură
și-n zidul citadelei zidesc uitând spărtură
s-a împlinit sorocul și din adânci tăceri
mi-a arvunit durerea trecând de azi în ieri

lumina dimineții aruncă-n limbi de foc
și gânduri nerostite și miza din noroc

...........................................................
venus își pierdu brațele în priviri nemângâiate













Constanța, 29 septembrie, 2009