Te caut, Te caut, Iisuse,
din zori în amurg,
cu doruri ce curg,
pe Tine, în graiuri nespuse.
Ca apa de munte în clocot,
ca ploaia de vară în ropot,
ca norul soliei de clopot…
Așa eu Te caut pe Tine.

Cu râvnă mai trează, mai caldă,
întruna Te cat
deși Te-am aflat
și sufletu-n Tine se scaldă.
Cum floarea-nsetează de soare,
cum cerbul dorește izvoare
așa este-a mea căutare,
mereu mai curată, mai mare.

Cu cât eu Te caut pe Tine
cu-atâta mai mult
doresc să-Þi ascult
chemările Tale divine.
Și cine-ar putea deodată
cuprinde Ființa Ta toată
în taine de soare-mbrăcată? -
De-aceea Te caut pe Tine.

În Tine-mi găsesc liniștire -
și sufletul meu
primește mereu
comori de-adevăr și iubire.
Te caut, Izvorul Cântării,
lumină în noaptea-ntristării,
doresc fremătarea căutării,
că-n ea-i doar a mea liniștire.