iubești oamenii cu toate strâmbăturile lor
prea sentimental patetic
abia am învățat cum să te strig

într-un cotidian iritant poate
vârsta nu-ți mai spune nimic
săgeata se trage doar înapoi
lângă tine un pahar cu apă rece
nu-l bei niciodată

eviți turul de șold peste margine de pod
nu lupți
să nu mai înțelegi de ce ți-a plăcut poezia

te pierzi pe trepte spiralate ca fumul
până-n vârful foișorului
acolo plouă
fulgerul nu te mai sperie
și-ntorci tunetului ecoul
din plămâni