Nu,iluștrii cititori
Nu-i așa cum spun poeții,
Încă nu s-a stins de-a pururi
Viața falnicei Veneții,
Mai sclipesc lumini și rime
Se mai împletesc idile
Și în comedii ștrengare
Se-aud glasuri de Sibile.
Ca-n Veneția de-altădată
ÃŽn acorduri de mandole,
Leagănă pe valuri, șirul
Grațioaselor gondole,
Cu rapsozi, seduși de vraja
Tăinuitelor lagune
Și bacante cu ochi galeși
Și înfiorări nebune.

Nu, iluștrii cititori,
Doamne, domni și domnișoare,
Cel puțin în cartea aceasta
Nu, Veneția nu moare!
Nici umorul, și nici gluma,
Fastul de odinioară,
Iată-strălucește și
Reânvie magic iară.
Toate au cununi de soare
Stropi de-azur și feerii,
Evocări de vis și artă,
Sarabande, fantezii.
Risipiri de poante faine
În ghirlande mari și mici,
Snoave și comedioare
Le-am îngrămădit aici.

În această țară mândră
Cu politici rău fardate,
Cu corupții și taverne
Și cu baruri automate,
Cu primari și cu scandaluri
Și politică obscură,
Numai cartea lui Pribeagu
E un centru de cultură.

Și acum, iluștri oaspeți
Să ne îmbătăm de viață,
Fiindcă-ați luat această carte
Să dăm cărțile pe față,
Și încetișor de mână
Să intrăm prin coridoare
Să privim printre perdele
Printre uși îmbietoare
Prin birouri, pe la mese,
Să vedem pe-acolo ce e?
Să surprindem ici și colo
Tainic, câteva clișee...