Ce e femeia? … se intreabă unii
De strălucește și-n lumina lunii,
Din ce este creeată sau nu este reală
Nu e ca noi toți, e supranaturală ?

Căci uneori gândești: extraterestră-i oare?
Dar pare pământească, frumoasă ca o floare,
De unde-și trage seva – mirifica făptură?
Căci mare ea nu este, suntem de o măsură.

Oare din ce-i clădită, căci pare un mister
La toate ea rezistă, dar nu este de fier,
Muncește de cu spor și dis de dimineață,
Lucrează cu plăcere cu zambetul pe față.

Ea chiar nu obosește? ne intrebăm, păgânii,
Căci noi de-am fi ca ea, am fi ca si nebunii,
N-am rezista continuu la tot ce viața-ți cere
Ne-am furișa rapid și-am sta cu toți la bere.

Incerc să o cunosc, s-o văd așa cum este
Dar nu gândesc eu bine sau ochii-mi joacă feste
Căci zilnic ea se schimbă, nu e mereu la fel
Dorește să-și atingă ce și-a propus azi țel.

De vrea să fie mamă, iși pune-n zâmbet soare
Si apare-n ochii noștrii, mereu strălucitoare,
Ea știe ce te doare, chiar de nu-i spui nimica
Și iute te tratează … se miscă ca furnica.

Iar seara … ea se schimbă, devine elegantă,
Mă uit la ea și parcă, o văd ca pe-o amantă,
In trup și suflet vine, cu totul e prezentă
Iubită vrea să fie și e la toate atentă.

Iar pielea-i este fină – mătase prețioasă
Și știe să se miște, să fie grațioasă,
Te dă gata cu totul, te lasă fără minte
Incerci să-i spui ceva, dar nu mai ai cuvinte.

Și ințelegi acuma, de ce merită totul,
In inima-i curată, ea are antidotul,
Cu care-ți schimba viața, te face fericit,
Trăiesti cu ea de mână de-a pururi multumit.