Noaptea mea venise de sub pleoapele tale.
O pasăre trecuse către zori…


mâinile mi s-au făcut palide, palide
ca o țară cotropită de blândețea furnicilor.


Să fii singur, mi-am zis, atâta de singur încât
să auzi cum fluviul sudorilor tale îți aprinde cămașa!


Apoi am trecut cu pietrele în vineții nisipuri
și-n ele m-am pierdut cum într-o mie de chipuri.