La ora unu, noaptea, în turnul catedralei
un înger spintecă secundele-ntr-un cântec,
cupola pare un gigantic pântec
sub sunetul ce din priviri măsoară...

la ora aceasta clopotul visează
cu păr bălai, un înger atârnând
de frânghia ce nodu-și desfășoară...
eterna curgere a unui tremurând,

atunci, se vede-ncet lovit de limba
rotită-n gâtu-i sferic de oțel,
cum cad de-acord secundele cu el
în trecerea ce lin mă împresoară...

la ora unu, noaptea, atât, mă-nchin
secundelor care prin mine trec,
misterelor care spre mine vin,
la ora unu noaptea vă petrec
spre urbea prototipului divin.