Puteam vedea prin tufele de rozmarin și busuioc
solemnul plin de sânge amar, dar
mă strecuram prin azurul palid al golfului
printre clopotele de seară până la tristețea acelui
surâs sfâșiat și decolorat de mirosul războiului,
de mierea nefastă a inimii.
La tribordul acelei corăbii întoarce-mi fața,
o anume mască a ipocriziei, un sentiment acid
de singurătate și complicitate, acolo în scoici
și lagună, în văpaia lor înghețată ți-am fost
sclav toată viața...
Matinale, orgolioase buchete de iederă ca ochii tăi
umezi în albastre cochilii de Murano se aud strigătele
gondolierilor lunecând în infern, exilul amar
al zilei ce a trecut.