Ioana a copilărit departe de întuneric.
copilul din ea
cu ochi negri îmbrățișa oamenii
și le cerea un zâmbet
pentru fiecare dințișor lipsă
ioana avea gropiță în obrazul drept
pe care o arăta la fiecare privire strengărească
la trei ani iubea imaginea din oglindă
care îi dansa rotindu-și volanele
rochiei de culoarea cerului.

la șase ani recita poezii în fața mamei
apăsat așa cum erau toate gesturile ei
din inimă.
ioana trăia acțiunea poveștilor
spuse cu implicare de copil
cânta melodii de oameni mari
despre iubire
și alte cuvinte dificile
cine o asculta
simțea un suflet de adult
într-o inimă de copil.

Ioana și-a dorit pe rând să fie
actriță
cântăreață
scriitoare
pictoriță
și-a dorit mai mult decât orice
să fie iubită
așa cum toți copiii tânjesc după afecțiune.

Ioana a aflat târziu că este frumoasă.
Chipul ei era mereu pătat de lut
și mâinile bătătorite
părul neglijent prins într-o coadă de cal
și hainele sărace
dar Ioana era fericită
în lumea jocurilor nesfârșite
acolo unde tata o îmbrățișa
și ei nu-i era frică
unde prietenii o acceptau
necondiționat.

Ioana a crescut într-o zi
sau mai multe
a pierdut din sine bucuria
și a orbit în altă zi
a ascuns ochii de copil
în cimitir.
An de an se duce la mormântul lor
an de an îi dezgroapă
și-i lipește la loc
plânge apăsat
așa cum odinioară
atingea lumea

ioana se întoarce mereu la locul
unde a murit
și reînvie de fiecare dată altfel.