trupul meu e o noptieră
pe care am așezat
o veioză și câteva cărți
în interiorul sertarului
o carte de rugăciuni cu
câteva foi îndoite
și o cheie

din când în când
sting veioza și aspir
printre coperțile neatinse
de o vreme
nimeni nu se oferă să
înlocuiască accesoriile
uzate de praf

gestul devine un motiv
de a repeta toate regulile
în ordinea stabilită deși
știu că și mâine va trebui
să o iau de la capăt

întotdeauna rămâne în urmă ceva
ca o relație
între mine și trup
această teamă mă va distruge
puțin câte puțin
în fiecare zi
cobor în adânc
din ochii plecați ai necredinței
se prelinge o umbră

încă respir

acolo unde praful acoperă culoarea
și devine gri am îndoit fila
ca să știu
până unde am ajuns

deși uneori nu contează nimic
nici chiar dorința de-a avea puțină liniște

mâine va fi o altă zi...