În ulei, tania ștefanovna stă pe o bancă
fără față și fără culoare la ochi,
sub picioarele ei obișnuita căpățână de mort
de data asta râde la un suport de ștampile
și pe urmă masiv și galben dulapul curge galben pe lângă perete
dulapul în care e încuiat jurnalul și șapca de locotenent
și un poet cu fața tăiată de geamuri și oglinzi
e deasupra plajei pe care oameni goi
merg indiferent în sens opus.

Dacă un om cu pisici și șarpe în loc de sex
iar altul - robinson crusoe - întinde mâinile în zare
e pentru că femei în trupul gol
exact cum le-a visat m. h. maxy
duc mâna albă la suflet și buric
dealtfel și om și ochelari banjo cântat la 8.

Dedesubt pe fondul negru înșirați ca
în beciuri amanții defuncți din atlantida
stau poeții cei mulți și cei puțini
cari nu și-au precupețit glasul și sângele
cari au mers prin ei și prin afară de ei
și și-au întors înăuntru ca unghiile cismarului din arizona
acela care n-a fost niciodată
decât exemplu într-un poem fără valoare
și care n-a socotit cuplurile erotice ale orașului
așa cum le-au socotit poeții din gravuri
strânși la un loc unul dintre ei
care s-a ridicat pe inimă până la înălțimea catargelor
de unde a rostit un zâmbet ca un lasso
ca un descântec
și de sub cuvinte
poeții au început să iasă ca lupii și ca avioanele.

Dealtfel chestiunea devenind oarecum ambetantă
se rezolvă prin mașina omenească roșie la rinichi
galbenă-n creier
pe unde oamenii merg cu vagonete și cu macarale
ca undeva sub frunte să se așeze la o masă
cum făceau conspiratorii de la ismail și nijni-novgorod
pe vremea când ceaiul nu era ținut în testicule
și apa nu venea de jos în sus să meargă tot în jos
pe lângă biblioteca în care nu e voie să pui mâna
fiindcă la stânga o ciupercă e ca un dirijabil
și deasupra are loc o naștere cu automobilul și profesori universitari
(aceasta nu-i delir, ci camera lui sașa).

La dreapta e cufărul de nuiele și de vis
acolo lucrurile stau îngrămădite ca nucile pe masă
și fiecare atârnă în imaginație de un deget mic și strivit
(aceasta nu-i imaginație, ci realitatea)
așa cum stau atârnate hărțile americei
când domnul cu barbă decerne premii
și se scrie apoi în gazetele de provincie
primite cu trenul la buștenari.

Dar undeva departe, peste nouă țări și nouă mări
exilată, e lampa
lampa de sticlă albastră, ca de cauciuc
așa trece prin sânge și place ca o țâță
lampa din nopțile de studii și de confesiuni
când eroii erau mai mici cu cinci luni
și nevinovați de catastrofa c. f. r.
care trebuia să se întâmple și nu s-a întâmplat
astfel a venit dimineața și ziua fatală
când am fost mai lung și mai plictisit
când am cunoscut pe doamna claudia milian
când pe stradă a trecut autocamionul 3677
când fără a voi să fac filozofie
m-am gândit deșertăciunea
deșertăciunilor, totul e deșertăciune
și am terminat poemul în tipografie
plictisit,
lung
și neștiind la urma urmelor ce-ar trebui să fac.






* UNU, an. 31, noiembrie 1930

** Avangarda Literară Românească; Editura Minerva; București; 1983

*** Antologie, studiu introductiv și note biobibliografice de MARIN MINCU