subiectiv vorbind și scriind eu
da eu joc
teatru...
și strana mea e arena de
teatru de păpuși...
unii le mai zic marionete și le învinuiesc că
prea usor se dau la manevrat...
vine cîte unul la teatrul meu și scuipă pe podea
da servitoarea spală tote
scuipăturile
astea prostești care zîmbesc batjocuritor
pentru că sunt niște
jucării ele tac...
marionetele sunt și ele oameni adică-te actorii sunt
dar de ce se scuipă pe parchet...
parchetul nu-i vinovat că individul n-a înțeles
acest spectacol care
îii pare dumnealui deochiat...
da el spectacolul știe ce face el...
ti greșești neta hăi că-i rău spectacolul e tot o muncă ca și
a ta măgăroiule de individ care papi răsărită la spectacol și faci gălăgie cu maxilarile tale potcovite
cu bucăți de aur de o probă 999...
da spectacolul nu e vinovat și el că-ni place numai și numai nii...
da tași o dată bădie acolo de lîngă fereastră
dacă îți place fumeea șeia nu înseamnă că e și nii îni
plași...
da spectacolul e profund și doare...
o fată mare și frumoasă se duși di nireasă...
cu un popă să mărită
care are barbă și
reasă...
mărog șî eu jisez să șiu nireasă...
da nu te supăra numai nu cu un popă cî e greu sîi zîși lui care pănă ieri o fost taxizt
că di az îii popă...
da dacă nu înțelj neta hăi apu popă nu e rege da-i
slujîtor di biserică...
da spectacolul ni-o plăcut atunși cînd o ridicat
nireasa fusta la rochie și s-o văzut
pantalonii eii cu horboțîcă...
cî tari s-o supărat e...