stii, ma gandesc ca n-ar trebui sa ma doara intr-atat despartirea de tine...
am sa visez la o lume in care oamenii buni se vor preface in ingeri si se vor duce sa traiasca acolo, stii tu,
unde s-a dus si unchiul tau pe care l-am inmormantat mai acum cateva zile:
cei care am ramas nu facem altceva decat sa ne sfasiem intre noi!
stii, visele mele se prefac de fiecare data in scrum, de parca inima mea le-ar arde pe rug: iubire, dragostea mea!
de ce de fiecare data toti aceia care-mi sunt atat de dragi trebuie sa plece?
uite, peste pamant s-a asezat cerul,
peste iubire, uitarea
peste noi, departarile
"fiecare iubire care se sfarseste sapa un mormant"
si-n inima mea cresc atatea cruci...
viata nu-i decat un cimitir in care sa ne-ngropam iubirile
ne canta popii prohodul si vesnica pomenire draga mea!
iar noi, privim neputinciosi de langa gropi
inspre un Dumnezeu atat de neandurator: "sa-i fie tarana usoara" murmura lumea...
apoi, de mana, ca doi copii speriati, ne strangem unul in celalalt si ne juram vesnicie:
cat esti de frumoasa astazi, dragostea mea!
ma mai intreb si acum daca as fi putut sa te opresc.
da,viata asta nu-i decat decat un cimitir
iar in inima mea au crescut atatea cruci!
maine ma voi trezi devreme si voi aprinde o lumanare
pentru fiecare noapte in care mi te-ai daruit
imi voi tamaia sufletul
si voi bea aghiazma din amintirile noastre
din tine imi voi face cruce sa ma rastigneasca pe ea lumea
din saruturile tale cuie ca sa ma pironeasca
din trupul tau voal
iar din privirea ta: cer, ca sa fie ultimul lucru pe care-l voi mai vedea inainte sa plec: "IUBIRE, de ce m-ai parasit?"
nu, nu ma voi inalta la cer dupa trei zile
si nici nu voi da la o parte piatra care-mi acopera mormantul
te voi astepta acolo pana ai sa vii
ca mai apoi, doi copii speriati, sa ne strangem unul in bratele celuilalt si sa ne prefacem in ingeri: te iubesc, draga mea!
si daca tot am ramas singur,
de maine ma voi duce la Dumnezeu sa-l invat sa iubeasca.