uneori cred că această carte e o grămadă
de gunoi în care răscolesc flămânzii
căutându-și câte o bucată de pâine
iar razele
niște bătrâne senile ce se adună în cercuri
în fața porților rostind continuu cuvinte
pe care nu le înțelege nimeni
oricum
perdelele azi și-au pierdut culorile
pe când eu mi-am pus lentilele
să pot privi soarele în ochi
femeile
au schimbat lenjeriile de paturi
dis-de-dimineață
cearșeaful meu e destul de alb acum
și nu mai am nevoie de acest sânge
ce-mi străjuiește sufletul
așa că-l voi trimite înapoi să mai culeagă
încă un măr
până când îmi voi termina de scris ultima poezie...