De cinci zile ninge.
Nu se mai vede drumul,
nu se mai vad nici prispele,
nici gardul
si nici casa.
Nu se mai vede nici nucul cel mare,
din centru,
nici dealul bisericii,
nu se mai vad nici pasarile,
nici norii.
Azi noapte nu s-a vazut nici luna,
iar azi,
soarele s-a zbatut sa ajunga la mine,
dar a inghetat pe drum.
Acum arata ca un bec slab,
ce troneaza pe tavanul
unei
camere de spital.
Se aud plansetele
sufletelor inghetate
in uitarea vremii
cand vara ar fi putut urma.
Se aud departe,
din ce in ce mai departe,
abia se mai aud.
Nu se mai aud.
Ce alb e si ce liniste...