Degete diafane îmi bat în fereastră
Și picuri în tăcere se revarsă
-Plouă! Nepoțica îmi spune.
-A, nu! Nu plouă,

Sunt lacrimi transformate-n rouă,
Lacrimi de femeie, diamante pure,
Unele sunt plânse,
Altele,
Cerul abia acum le plânge...


Mă plimb prin ploaie
Și-mi curg lacrimi șiroaie...
-Plângi ? Nepoțica mă întreabă.
-A, nu ! Plouă...

Dar pe furiș îmi șterg un bob de rouă.
Și totuși...plouă!?