Pămînt mă văd privind la ele,
Atît de lungi scăldate-n norii gri
Cum cresc mereu văzînd cu ochii
Chemînd din corn oștenii mii.

Sunt șiruri ici, șiruri departe
Fără un număr, fără Dumnezeu
Își tîrîie oștenii negrii
Papucii rupți și capul greu.

Sunt cozi de ură, pregătite
Să ia cu ei ce nu-i al lor
Prin mințile lor otrăvite
Trec doar minciuni și dor.

Din față se-aude doar glasul
A unor scribi bătrîni
Ce-ndeamnă coada la războaie
La moarte și robiri.

Flămînzi de vise…promisiuni,
Se năpustesc în luptă
Mulți pier, lăsînd în urmă clipe
Și rugăciuni cu “Doamne-ajută…”.