Când toată ziua nu reușești să produci decât niște lacrimi,
te uiți în gol
și observi greșelile arhitecților.

Orașul acesta are o cupolă strâmbă,
vârful ei începe să te intereseze,
au și ei un fel de turn inclinat.

Nu vrei să recunoști că ceea ce te chinuie acum e o presimțire
și orice presimțire pare o siluetă de om
care lasă o umbră deșirată pe asflat.

Îți acoperi cu palmele fața răcorită de vânt,
ți-o amintești pe femeia care făcea ffffffff! când auzea de încă o nenorocire
spui și tu ffffffffff! dar încet să nu te auda nimeni.

Studiezi peretele jerpelit pe care întunericul abia așteaptă să-l înghită.
Nu, aici nu e magazinul de pâine –
deasupra ușii scrie Policija.

Porții mari de oxigen îți intră în plămâni,
uneori ieși după o pâine și descoperi o cupolă strâmbă,
oricum ziua trebuie să te miști pentru ca noaptea să ai un somn sănătos.