magnoliile-și desfăceau arcada
către decembrie se-ntunecă devreme
lumina – ce-a rămas – mai mult o lene
de a nu respira și-a-nchide ochii

sau poate nu-s magnolii doar pereți
de-atâta ceață-n cețuri am vedenii
cum văile de munte privite de pe creastă
când hăituit ți-e pieptul și gâfâi ca o fiară
-a trotarelor –
a scârbă
să-ți numere-asfințitul pe degete clienții

în seara asta iar au scos din dâmboviță o femeie
o ciută cu ied fără cerb – apucătură a omului –
pielea mea-i o stropitoare îngrijește
tufele de mâna maicii domnului