Cu ce ne vom mai deschide porțile?
Lacătele cerului sunt puse unul lângă altul,
drumurile sunt invadate de bolovani,
nu se aude nimeni venind prin întuneric,
ziua și noaptea și-au dat mâna peste pragul serii,
nu avem nimic să mai înfrângem azi
am căzut la datorie pe câmpul de ninsori.

Morile de vânt sunt bântuite de fantome,
degeaba bat păsările aerul în neștire
timpul ne-a lăsat invalizi de speranțe,
ochii tăi cei lacomi de priveghere
rotunjesc supărați orizontul,
privesc interiorul ca pe ceva rotund
unde prin vitraliu primim lumina.

Femeia din tine cu nerăbdarea așteptării
semn că dispare vechea stare putredă,
la țărmul îndoielii o corabie se mișcă
lângă morile de vânt care-și macină disperarea
și morarul obosit cu picioare de sticlă
doarme în liniștea locuită de stafiile nopții.