ÃŽmi aduc aminte de zilele trecute,
Câteva cu tine pertrecute,
Și-mi aduc aminte cum ne priveam,
Și-n ochii tăi mă vedeam.
Parcă mai văd zâmbind imagimea ta,
Pâcat că se îndepărtează
Și încet, ca prin ceață, dispare!
E doar o iluzie,
Căci tu pentru mine erai
Doar aparențele tale înflorite cu imaginația mea.
Nu m-ai dat șansa să te cunosc cu adevărat.
A trebuit sa-mi dau seama cum ești tu
După faptul cum te-ai comportat.
Nu m-ai lăsat să intru în mintea ta,
Sau să văd gândirea ta.

Poate încă nu ți-ai dat seama,
Sau poate nici nu o să îți dai,
Dar cu acel gest...
Eu n-am pierdut nimica
Cel ce a pierdut, ești tu!
Vrei să îți și spun ce?
Ai pierdut o parte din timp, numit moment
Ai pierdut!
Poate nici nu ai observat,
Cum ai trecut prin timp ți nici nu ai observat
Șansa, șansele... ce-n cale ți-au venit.
Pe care Divinitatea prin mine ți le-a oferit.

Eu nu am vrut, cu tine să ma joc,
Cu inima ta sau cu sentimentele tale.
Deși a pornit ca un joc,
Dar ceva, nu ma lăsat cu tine să mă joc.

M-am îndrăgostit de un miraj,
De un băiat perfect,
Trecut prin prisma imaginației mele.

Mi-am dat seama prea târziu,
Că din acest băiat perfect, întreg
Ești doar fața...
Că de fapt acel băiat e compus din mici bucății...
Furate din mii de părți.
Tu nu ești băiatul meu
Cel sincer iubitor.
Ești doar o față ce-n vise mi-a apărut
Ești doar o frunză suflată de vânt...
Pe care am văzut-o zburând...

Poate te mai întorci de câteva ori,
Dar mie nu-mi plac trecătorii ce rar revin.

Tu crezi că distanța distruge ce între noi a fost?
Dar nu crezi bine,
Tu distrugi, cu mâna ta!

Poate vrei doar să mă îmbrățișezi,
Dar mă stângi prea tare,
Și-mi aud oasele pocnind,
Și-mi curge sânge din rănile ce mi le-ai făcut.
Îmi curg lacrimi pentru tine, că mi-e milă...

Parcă totul văd ca-ntr-o oglindă
Cum ochii tăi iau foc, și ard
Și flacăra lor tot crește, crește, crește,
Și încet, încet îți arde pielea de pe față
Transformându-te într-un monstru,
Într-o făptură cu pielea roșie, fără păr,
Cu pielea zbârcită,
Și îți cresc coarne negre...

Mijlocul tot mai tare mă doare
Căci mâinile ți s-au transformat în copite cidate
Cu unghii ascuțite și mult prea murdare...
M-aș bucura d-ar fi de pământ, dar nici o șansă.

Ca prin minune, sângele meu roșu,
Te spală, te curăță!
Parcă ai trece printr-un purgatoriu.

Lumină îngerească... lumină Dumnezeiască...
Și încet, încet își pierde puterea asupra mea...

Imagine ta,
Rămâne doar o amintire de la început...
Căci fața ta deghiza o altă figură
Mult prea hidoasă
Ce mă abhora.
(17.mai.2009)