O liniște de mormânt apasă pământul gol,
Ce suferă în lipsă de apă și căldură-
Viețuitorele toate, fug în pustiu
Sperând să găsească, un picur de speranță.


Acuma e năduf și cerul este roșu
De-atâta sânge crud ce-n neștiință curge;
Oamenii fug și închid ograda vieții
Fără să privească pe cei ce-n urmă mor.


Și apa din oceane pământu-l umezește,
căci de atâta soare și munții au căzut,
Piatra se sfărâmă, iar răul azi domnește
În lumea-aceasta mare, prea mică în adânc.