E atât de evident că Adonai locuiește-n mine
nu mai face naveta
prin frigul insuportabil până la cer
și-a ales locul acum de sărbători
majestuos în templul pregătit din carne și sânge
tronul lui în căldura pieptului
ce rost mai are însemnarea pe frunze
zbaterea asta prin zeghea lutului
tocmai tu nu vezi
ar trebui să-ți mai crească un ochi
în frunte sau poate în dreptul inimii
să înveți din nou îmbrățișarea sărutul
în afara cuvintelor (țărână aruncată-n sus)
comprimarea așteptărilor între coastele noastre
o cum m-ai căuta desculță până la atingerea zorilor
trupul mi se transformă-n lumină
doamne cum mi-a fost dat să spun
eu sunt cel ce sunt