Călimara a spart pavajul ieșind neagră la suprafață,
trei pene stau înfipte în ea,
mai înalte decât orice trecător

La lumina zilei par neclintite
adunând praful orașului,
noaptea le trezește vântul

Poleite cu aur
penele încep să se rotească
puțin înclinate
strălucind pentru oamenii care se pregătesc de somn

Cine le va ridica cine va scrie pe caldarâm:
mă gândesc la viața mea înainte-i noapte adâncă

Călimara din mijlocul pieței
se umple de întuneric