Din vremea celor ce s-au lepădat de trecut
și ne-au compromis viitorul cu intenții bune
din mult bun simț privesc în urmă cu 20 de ani
străbăteam Timișoara dintr-un capăt în altul
doar promisiuni frumoase
cu buzunarele pline de bilete
nici nu știam ce loterie era linia tramvaiului
oameni de bine îmi dădeau sentimentul zădărniciei
n-aveam decât un asalt de gânduri negre
în căutarea unui loc în sistemul rigid al construcției socialiste
unei lumi în stare să mimeze simțurile fericirea
eram stăpânit de un sentiment al detenției nelimitate
o zbatere între ziduri cenușii singura ieșire din neant
se petrecea la antrenamente în centrul orașului
sub vitrinele unui magazin spart la revoluție
coboram să descopăr împăcarea cu mine
ridicam povara greutăților într-un loc revoluționar
tot de acolo
pe 17 decembrie o mulțime în genunchi spunea Tatăl Nostru
cu o seară înainte Dumnezeu coborâse-n stație la Maria
mi-a dat un autograf pe o casetă cu Modern Talking
era un decembrie senin spre seară câteva fulgere
aminteau vedenia din Catedrala Mitropolitană
un cerc de foc locul în care au fost împușcați îngerii
n-am înțeles niciodată demonismul activiștilor
plăcerea de a se considera superiori în nesimțire
eram contrariat în toată ființa era posibil totuși
să-ți învingi teama
dar eu n-aveam niciun loc bine plătit de pierdut
alergam după prima iubire printre clădiri ciuruite
militari gărzi patriotice în poziție de luptă
taburi vegheau la liniștea urbei
până s-a cutremurat lumea la un strigăt
Jos Ceaușescu!