Stau tot în scrinul ăsta umed,
Abandonat de vreo speranță
Orbit vădit de ignoranță
Sădesc minciuni cu debordanță
Nu vreau să cred în vreo substanță
Și zac în corpul ăsta rânced.

Durerea-mi pare-a fi un cântec,
Căci mie noaptea îmi e dată
Inima-n ură mi-e scăldată
Țin indecența înrămată
Și-mi etalez pielea spurcată,
Stau în gunoi ca într-un pântec.

Noblețea cu-n satâr o spântec
Căci eu sunt un gunoi din stradă
(Zoios, jegos, urât, cam prost)
Lor nu le place să mă vadă,
Un clovn ce mânuie o spadă
Vrând ca imperiul să cadă,
Buleandra nu mai pot s-o sfartec.

Fătărnicia-i un descântec
A unei vrăji numită viață
Ș-apoi legați bine cu ață
Dansăm haioși ca o paiață,
Noi nu putem da vreo povață
Doar o senzație ...