tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece și negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greșeală

copilul din mine nu înțelegea de ce
toți oamenii îmbrăcați în negru șoșoteau și
de ce atâta relație între noi și vecini

mama avea ochii sticlați și
mirosea a pâine proaspătă
mă ținea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar și Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea că
n-am știut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
și îi imitam toate mișcările
însă am învățat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici


așa am ajuns să iubesc mai mult și să înțeleg
că e singurul drum pe care pășesc cu frică

mi-e teamă acum
respirația îmi aburește vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere și inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu știu dacă totul e adevăr sau minciună

dar știu că dincolo de clipa aceasta
mă așteaptă tata

și e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
mușcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata
mă las în mine și aștept

e decembrie

și oricum anotimpurile se repetă